Hai-hui printre cuvinte

Cantec

2009-12-05T23:17:00.001+02:00

Suntem mai aproape de clipa decat oricand.
Tinem timpul in palme si pumnii stransi,
dar oricata putere am avea
el curge pe maine noastre
si ne manjeste pielea cu existenta.
Suntem...
Suntem ce? Suntem cum?Suntem pana cand?
Nu stiu nimic.
Tot ce intelegem e muzica inimilor noastre.
Fiecare bataie a inimii mele e o nota
dintr-un cantec ce te cheama.

Ecvestra

2009-10-25T10:22:00.003+02:00

Un cal sălbatic îmi alerga prin ceaţă gândurile
Părea că vrea să le strivească sub copitele sale
ce nu au cunoscut metalul înrobirii.
În fuga lui spre depărtare
uitase ce mai înseamnă fericirea,
de fapt cred că fugise şi de ea într-o dimineaţă
când timpul încercase să-l sugrume.
În goana lui spre nimic
uitase ce culoare avea iubirea
probabil că un amestec de verde si albastru
de camp şi cer, depărtare şi apropiere.
Stau tristă pe un câmp de frunze
şi număr câte copite mi-au călcat prin suflet.
Sunt eu însămi un cerşetor de îmblânzire.

2009-10-04T13:43:00.002+03:00

Cum aş putea sa mai respir dragoste
Când vântul îmi taie bucăţi din suflet
si le împrăştie cu frunze moarte,
cand îmi destramă visele şi le macină
în picături reci de ploaie?
Clădim castele din nelinişti încremenite
si uităm ca fără iubire ochii nu pot străluci.
Am căzut ruptă ca trunchiul unui copac
ce într-o zi de toamnă a privit contopirea
şi nu pot să-mi strig suferinţa.
Dacă nu aveam aripile unse cu smoala tristeţii
Aş fi putut zbura spre libertatea posibilului.
Ma inchid însă în cuvinte sperând că
tu nu ai uitat să îmi mângâi fericirea.

2009-09-12T12:53:00.003+03:00

Nimic de spus cand timpul omoara fericirea.
Sunt cenusa zilelor in care mai puteam zambi spre dragoste.
In loc de suflet port un telefon mort care nu mai suna
Iar pielea mea respira deznadejdea asteptarii.
Intre mine si iubire sunt distante de flori moarte si pajisti ce se sting.
Nu pot trai printre firimituri de taceri si nebanuite sfarsituri.

Panorama of Panorama on CleVR.com

Invitatie

2009-08-29T16:01:00.003+03:00

Sa facem ceva absolut gresit
rostise iubita catre iubit
Sa ne pierdem intr-o scoica
si sa cernem nisipul indragostitelor dimineti.

Sa facem ceva absolut gresit
Urcand goi varfuri de munte
Scandalizand natura, poate si un biet cioban
Cu sexele invaluite in flori de camp

Sa facem ceva absolut gresit.
Pe-un melc sa strabatem timpul
band din cupe petale de crin
si bucurandu-ne de moartea ce va sa vina.

Sa facem ceva absolut gresit
Cum ar fi sa credem in dragostea noastra
si privindu-ne ochi in ochi
sa nu mai putem fugi decat unul intr-altul.

Aniversare

2009-08-28T22:21:00.004+03:00

Tii minte muntii si orasul acela
in care fete se plimbau ascunzand in sani dorinte?
Eram atunci iubita ta trista si cuminte.
Eram insasi dragostea cu buze trase in catifea.
Printre cersafuri ne ascundeam nelinistea
si trupurile noastre se cautau in noapte.
Sexele noastre s-au unit in acea seara si cred ca si inimile
caci prin piele ne-a zvacnit dorinta in stare pura
iar oamenii nu ne puteau privi fericirea de prea multa frumusete.
Sunt o femeie a caror coapse nu au liniste
Am sani ce-asteapta mangaieri de gura
si degetele mele tes camasi de placeri nebanuite.
Am fost odata, pentru o seara, aleasa.
Astazi raman prinsa intre timp si suferinta.
De ce nu vrei o viata langa mine in dulce rusine?
Sunt captiva intr-o umbra de scara hranind
motani lenesi cu dulceata amintirilor unei dragoste neimpartasite.

Apus

2009-08-27T21:27:00.003+03:00

Eram cea mai singura femeie, pierduta in infinitul tristetii revarsate din cuvintele tale. Stateam aproape de tine, dar mintea tesea panze de paianjen in care dragostea noastra se zbatea. Strivite sub povara timpului, saruturile ne mureau pe buze, iar mainile uitau sa se mai caute.
Sunt un infinit prins intre carne si ganduri, iar limitele tale imi violeaza universul vanandu-mi visele despre frumusete. Iubirea mea reflectata in farame de timp nu e decat o schita neterminata.

Deznadejde

2009-08-22T22:15:00.005+03:00

Dragoste, haide sa ne inlantuim singuratatile

cu saruturi sfasietoare.

Sa cutreieram mana in mana lumea

pana cand vom imbatrani de intelepciune.

Sa citim poezie in noptile tarzii

cand dorinta ne macina.

Sa pictam impreuna aceleasi tablouri.

Sa visam aceleasi vise

si sa ne curga speranta prin vene.

Dragoste, fii blanda cu dragostea mea jucausa.

Sunt un mar pe care l-ai gustat

si l-ai aruncat printre gunoaiele tristetii.

Concluzie

2009-08-22T21:48:00.002+03:00

In miez de noapte, moartea miroase a vanilie.
Trupul meu se descompune in farame de tristete
si flacara iubirii imi picura in suflet ceara.
Nimic nu ramane viu in tacerea Despartirii.

Geografia dragostei

2009-08-22T21:38:00.004+03:00

Daca tu ai fi un munte
te-as escalada zilnic pentru a ajunge la iubire.
As cutreiera padurile gandurilor tale,
m-as imbata cu fericirea ce-ti curge prin suflet
si mi-as face coronite din florile pielii tale.
As incerca sa iti imblanzesc dorinta
ce sare sprintena spre inaltimi de nepatruns
si ti-as proteja iubirea ca pe o floare de colt.
Intru-final, obosita,
m-as odihni la umbra unui zambet
si mi-as incalzi tristetea la focul ochilor tai.
Pe ce traseu m-am pierdut spre inima ta?

Chemarea

2009-08-22T21:26:00.002+03:00

Mi-am pierdut inima
intre cearsafurile ce-au mangaiat sexele noastre.
Cand ne-am intalnit, Iubire,
ne-am propus sa sufocam timpul
cu mii de saruturi desprinse din asteptare.
Ramanem insa doua trupuri cazute
in purgatoriul dorintei.
Ramanem insa doua ganduri
spalate in lacrimile despartirii.
Mi-as taia aripile si as ramane langa tine.
Ce sa fac cu albastrul cerului
Cand mie imi canta in suflet pamantul ochilor tai?

Melancolie si muzica

2009-08-22T13:36:00.008+03:00

Cand timpul nu poate incremeni ramane muzica amintirilor.

I lit a thin green candle
To make you jealous of me,
But the room just filled up with mosquitoes
They heard that my body was free
Then I took the dust of a long sleepless night
And I put it in your little shoe,
Then I confess that I tortured the dress
That you wore for the world to look through.

I showed my heart to the doctor
He said Id just have to quit
Then he wrote himself a prescription
And your name was mentioned in it,
Then he locked himself in a library shelf
With the details of our honeymoon
And I hear from the nurse that hes gotten much worse
And his practice is all in a ruin.

I heard of a saint who had loved you
So I studied all night in his school
He taught that the duty of lovers
Is to tarnish the golden rule,
And just when I was sure that his teachings were pure
He drowned himself in the pool,
His body is gone, but back here on the lawn
His spirit continues to drool.

An eskimo showed me a movie
Hed recently taken of you
The poor man could hardly stop shivering,
His lips and his fingers were blue
I suppose that he froze when the wind took your clothes
And I guess he just never got warm
But you stand there so nice in your blizzard of ice
O please let me come into the storm.

Lunatica

2009-08-18T23:04:00.003+03:00

Noapte buna, dragoste!
Imi pare ca ai trecut pe langa mine
si nu mi-ai vazut inima surazatoare.
Noapte buna, dragoste!
Iti spun pe rand ochii si buzele mele
ce te cauta in intunericul camerei.
Voi fi undeva intre visele tale
si chemarea drumurilor fara sens.
Tarziu, voi face siraguri din dorinte nespuse
si zorii zilei mi le va destrama.
Cate singuratati costa imbratisarea ta?

Destainuire

2009-08-15T11:31:00.004+03:00

Candva, sufletul meu era plimbat in lesa de argint
pe strazile orasului tau.
Candva, lumea mea era atat de aproape de a ta
incat ni se amestecasera sentimentele.
Tristetea mea iti cucerise surasul
si facea avansuri viselor tale
daruindu-le flori palide de pe buzele mele.
Iubirea ta imi naclaise sufletul in albastru
imi atingea ranile neinchise si ele pulsau de fericire.
Eu, neiubita, ma imbatam cu priviri pierdute
Si alergam, alergam departe de tine.
Cununa spinilor regretelor imi apasa pe frunte
Si prapastia suferintei parea atat de aproape.
As fi vrut sa ma opresc din drum,
din saruturile tale sa imi creasca aripi.
Cand eu ma ridicam tu veneai spre pamant
Cand eu coboram tu urcai spre inaltimi.
Niciodata sufletele noastre nu se vor intalni mai mult de o bataie de gene.

Acuarela

2009-08-13T00:03:00.005+03:00

As vrea sa fiu o culoare
de pe panza zilelor tale.
As vrea sa iti umplu clipele
Cu rosul dorintei mele
Si violetul tristelor nopti goale.
Cu albastru ti-as picta in ochi speranta
Imbratisarilor nepetrecute.
As vrea sa fiu copacul la umbra caruia te odihnesti
In padurea pictata de tine
Si ultimul fir de iarba pe care mainile tale il vor atinge.
As vrea sa fiu o piatra in paraul ce iti poarta dorurile spre campie
Si un varf de munte pe care sa il cuceresti.
Raman insa o umbra trecatoare ce iti coloreaza visele.

Ganduri din autobuz

2009-08-11T22:05:00.003+03:00

Stateam in autobuzul tacerii
cu ochii pironiti pe fereastra
si parca uitasem de unde veneam,
de unde plecasem.
Tristetea imi apasa pe suflet
si cenusiul geamului imi intra in carne,
doborandu-mi rand pe rand iluziile.
Lasasem in urma
O mana ce cauta alta mana,
O privire ce dorea alta privire.
As fi vrut sa alerg peste campul orelor prinse sub incremenire
Sa sparg timpul in mii de bucati
Din care sa te recompun in ipostaze infinite.
Prinsa insa intre aceste usi
insuportabila povara a dragostei m-a cucerit fara impotrivire.
Acum imi mesteca sangele diluat cu vise
Si scuipa tristeti insuportabile.
Ce strain ar putea sa-mi imblanzeasca dorurile?

Scurt scenariu pentru poza cumparata ieri

2009-08-09T00:50:00.006+03:00

El: Femeie destinata mie, iti daruiesc un munte de dorinte pe care zilnic sa-l escaladezi. Pregateste-te cu rabdare, caci primejdiile sunt numeroase: inima mea arde atat de tare incat te-ai putea mistui sub dogoarea ei. Gandurile mele sunt animale salbatice, pregatite sa te prinda si sa iti devore trupul atat de dorit. Ochii mei vor arunca asupra ta cele mai grele deochiuri incercand cu disperare sa te tina departe de suflet, caci stiu ca odata ce te vei odihni la umbra lui eu voi pierdut cu totul intru tine.

Cu toate avertizarile, Femeia nu inceta sa il priveasca. Acolo in natura Nemarginitului gasise dragostea si cu fiecare fior se pregatea de lupta. Sarutul ce urma a fi daruit era declaratia ei de razboi.

Iluzie

2009-08-07T23:23:00.006+03:00

Daca m-ai iubi
Lumea mea ar sta la picioarele tale.
Perna mi-ar sopti in somn
Tandreturi despre tine
Ceasul ar ticai mai tare
Atunci cand as intarzia la intalnire
Cafeaua ar face inimioare din spuma mai des
Si fructele s-ar stradui sa imi dea pe buze dulceata lor

Daca m-ai iubi
Lumea ta ar sta la picioarele mele.
Patul tau ar deveni neincapator
Ceasul s-ar opri sub apasarea asteptarii
Cafeaua ar deveni din ce in ce mai amara
Caci dorul dupa mine ar incremeni totul.

Dar visul este prea departe, caci in diminetile banale cafeaua nu face inimioare, poate doar un ceas moare sub asteptare.

Strop de ploaie

2009-08-06T23:00:00.004+03:00

Un dor nemarginit traieste in mine...un dor dupa intamplari nepetrecute, iubiri neconsumate si trupuri neatinse. Cateodata mai gust din fericire, altadata ma las prada tristetii si alerg prin iarba uda. Astazi ploaia are ritmul singuratatii mele si, sub povara ei, trupul mi se destrama in apa.

Cu toate ca sunt pierduta, cineva incearca sa ma cheme. Tin in mana un mar si regasesc in el bucuria daruirii. Ne-am pictat unul altuia in ochi speranta uitand ca timpul destrama vise si despartirile trebuie acceptate. Nu raman decat cu o umbra prinsa de suflet...

Autoportret

2009-08-04T16:29:00.005+03:00

Stau singura in umbra tacerilor mele

inconjurata de mii de ganduri.

Unele se izbesc de trupul meu gol

si se transforma in dorinte,

dorintele se transforma in cuvinte,

cuvintele distrug tacerea

si deodata lumea mea se clatina.

Am rupt ata ce ma lega de dragoste

si imediat m-am ridicat spre cer.

Usuratatea mea e un gol de sine

mai adanc decat insasi moartea.

In zilele triste,

sunt doar o singurate sociabila.

Umbra la fereastra sufletului tau

2009-07-18T15:04:00.006+03:00

Vorbesc cu tine in somn pana cand mi se termina visele, pana cand ma trezesc si intru in alt vis, acela al asteptarii cu ochii deschisi. Deseneaza-ma, in noptile tarzii, cu palmele in umbra camerei tale si iubeste-ma. Nu trebuie sa fim carne pentru a simti. Ne raman visele, ne raman mai mult decat orice visele. Transforma singuratea asteptarii in mangaieri pentru sufletul meu pierdut si aminteste-mi cum ma oglindeam in pielea ta. Vreau ca trupul tau sa alunece peste trupul meu, sa construim lumea, sa ridicam ruinele si sa punem temeliile templelor in care ne rugam pentru dragostea noastra.

Fericiti sunt cei alesi, caci ei nu mor pe drumul cautarii.

De cand ai plecat sangele meu a incetat sa mai numere zilele...de cand ai plecat trupul meu te asteapta, iar ochii mei iti recompun chipul oriunde vad carne. Nu a ramas nimic, doar speranta ca te vei intoarce si ne vom tine atat de strans de maini, incat sa nu poate curge printre degetele noastre dragostea...

Ce înseamnă pentru voi acasă?

2009-05-06T15:51:00.003+03:00

Mi se întâmplă des ca după o zi obositoare, infernal de lungă şi de enervantă să mă trezesc zicând: vreau acasă! Am stat să mă gândesc de fapt ce vreau şi mi-am dat seama că încercam să găsesc liniştea şi odihna pe care numai acasă o poţi căpăta. Era o viziune de segregare faţă de grijile zilnice şi de lumea care se mişca într-un ritm ameţitor. Pentru mine câteodată acasă înseamnă retragerea într-un univers static, înseamnă tăcerea spontană a lumii precum tăcerea spectatorilor când actorul iese de pe scenă.
Dar câteodată mi se întâmplă contrariul, acasă reprezentând un spaţiu captiv ce mă apasă şi îmi omoară orice simţ al realităţii. Şi atunci las în urmă liniştea şi ca o mâţă cu o dexteritate neobişnuită, mă strecor printre oamenii agitaţi de afară.
Aş putea să spun cum miroase acasă. Pentru mine este ameţitor de melancolic mirosul casei mele pe care mi-l aduc aminte de mică. Mirosul de tutun impregnat în pereţii casei mă face să tresar şi acum ca în vremurile când copil fiind mă întorceam după luni de vacanţă acasă şi eram fericită că regăsesc un spaţiu păstrat la fel. E siguranţa că indiferent cât de mult aş pleca lucrurile vor rămâne la fel, e siguranţa evadării mele din prezent.
Acasă este o cutie mare de amintiri vechi împăturite în hârtia pătată de bucuriile şi tristeţile pe care le ascunde. Mă împiedic câteodată de vreun scaun, de vreo poză, de vreo carte şi îmi aduc aminte ce au reprezentat ele pentru mine. Cândva la un muzeu am ascultat povestea unei ferestre: o bătrânică căreia copiii vroiau să îi schimbe fereastra a răspuns revoltată „ am văzut prin fereastra asta lumea timp de 80 de ani. Cum vreţi să o schimb?” Precum fereastra veche, acasă reprezintă o oglindă prin care am văzut pentru prima dată lumea.
Camera mea plină de cărţi, oglinda în care mi-am oglindit iubirile şi tristeţile, bucătăria mică în care mi-am petrecut nopţile de studiu toate au absorbit prea multe emoţii. Acasă e un palimpsest, amintiri noi peste poze vechi, emoţii noi intersectate cu cele şterse de timp, suprapuneri de vremuri şi de oameni de acum şi de atunci. Acasă este o oglindire simultană a prezentului şi a viitorului. Acum stau şi mă uit în oglinda din cameră: mă văd pe mine, iar în spate o fetiţă cu o păpuşă în mână îmi zâmbeşte. Imaginea mea pierdută în lucruri…Sau lucrurile pierdute în mine…

The times are changing

2009-03-06T16:09:00.004+02:00

Vremea asta este nehotărâtă...Când e soare şi îţi vine să iei lumea la pas bucurându-te de lumină şi căldură, când e frig şi plouă de nu îţi vine nici să scoţi nasul afară. Eu stau cuminte în casă ascultând muzică şi întrebându-mă ce va urma? Cum va arăta viaţa mea peste 2 luni? Peste 6? Momentan nu mai este nimic şi orice va veni va fi altfel....mai bine sau mai rau

despre muzica la miez de noapte

2009-01-27T01:28:00.002+02:00

Daca esti obosit cum sunt eu la ora aceasta tarzie in noapte, daca vrei pentru 10 minute sa te relaxezi si sa te lasi purtat de ritmul muzicii da click pe videoclipurile de mai jos.
Ce misca muzica in noi? Ce ne emotioneaza astfel incat ajungem sa privim viata prin notele unei melodii? Melodiile acestea mie imi canta visele:

Premiile IgNobel intre ludic şi ştiinţă

2009-01-10T12:03:00.000+02:00

Deşi nu am mai avut timp să scriu nimic, nu am stat pe loc: am citit foarte multe lucruri , am acumulat foarte multe informaţii, pe care din păcate nu am avut cum să le împărtăşesc.
Zilele acestea am descoperit un profesor de economie behavioristă Dan Ariely şi cartea sa Predictably Irrational .
Printr-o serie de experimente sociale, profesorul încearcă să explice de ce comportamentul nostru nu este întotdeauna raţional. Căutând câteva informaţii despre teoria lui, am dat peste un site ce parodiază premiile Nobel: IgNobel. Deşi experimentele din ştiinţe prezentate în cadrul acestor premii-parodii par la prima vedere inutile, din punctul meu de vedere autorii lor încearcă să explice elemente din viaţa cotidiană ce joacă un rol important pentru un anumit grup de indivizi. Ceremonia din 2008 a avut loc la Harvard Business School şi a reunit acele experimente care iniţial stârnesc râsul, după care te fac să te gândeşti la adevărata lor semnificaţie. Ca sociolog, nu pot ignora efectul lucrurilor mici: cum ar fi testarea unor legende urbane sau a efectului placebo. De exemplu, premiul pentru nutriţie a fost câştigat de o echipă de cercetători care au constatat că indivizii ar consuma chipsuri râncede cu condiţia ca acestea să fie extrem de crocante astfel încât să trosnească. Aceştia au demonstrat că sunetul joacă un rol mai mare decât gustul în consumarea acestor produse.
Un alt premiu interesant, a fost cel pentru medicină şi a fost acordat unor cercetători care au demonstrat că efectul placebo este mai mare la medicamentele mai scumpe decât la cele mai ieftine. Şi ultimul pe care vroiam să îl amintesc este efectul descoperit al Coca Cola de a funcţiona ca un spermicid, confirmând astfel o legendă urbană americană.
Ceea ce mi se pare mie important, dincolo de postura ludică a acestor cercetători, este faptul că sunt o sumedenie de lucruri mărunte ce pot oferi explicaţii pentru procese mai mari de la nivelul societăţii. Nu dau o valoare foarte mare acestor premii, dar mă bucur ca unii cercetători chiar încearcă să înţeleagă şi să justifice multe dintre lucrurile ce nouă ne scapă. Imaginaţia pentru subiecte este nelimitată....

Azi mă duc să votez

2008-11-30T10:16:00.005+02:00

Nu am mai avut de ceva vreme timp sa scriu aici. Şi asta pentru că vine Crăciunul şi odată cu el se îngraşă şi porcul. Nu numai eu fac asta, se întâmplă peste tot: la facultate, la job, toată lumea a lăsat de terminat ultimele proiecte în perioada asta. Aşa că timpul pentru mine s-a micşorat enorm. Azi de dimineaţă m-am trezit să votez. Din nefericire pentru mine şi din fericire pentru cei cărora le voi acorda votul am rămas în Bucureşti. Am tot auzit în jurul meu tineri care se vor duce şi vor vota în alb. Din punctul meu de vedere, este cea mai mare prostie într-o ţară unde fiecare încearcă să fraudeze ceva. Un buletin alb în urnă poate fi uşor transformat într-un buletin cu ştampilă pe candidaţii partidului X. Sunt chiar curioasă dacă vor fi astfel de semnalări.

Mi-e teamă că majoritatea feţelor obosite care se perindă pe listele electorale de 18 ani se comportă la fel. Sper doar că cei tineri, care au făcut paşi timizi în politică să aibă o şansă reală de a fi aleşi. Dacă nu de dragul unor noi idei măcar de dragul schimbării. Sper doar ca cei aleşi să nu se comporte ca în sceneta de mai jos:

Americani,cumpăraţi Sibiul!

2008-11-20T11:13:00.006+02:00

Am găsit un articol aici care m-a pus pe gânduri. Este vorba de câteva ponturi imobilare date de revista Forbes acelor americani care vor să locuiască în Europa. Articolul intitulat "Europe's Most Idyllic Places To Live" vorbeşte despre aprecierea monedei americane în comparaţie cu monedele naţionale europene şi încurajează cititorii americani să investească în ţinuturi de vis din Europa. Printre recomandările făcute se află oraşe precum Roma, Copenhaga, Ljubljana sau Budapesta. La capitolul oraşe pentru relaxare şi linişte găsim staţiuni din Franţa, Grecia şi surpriză... Sibiul. Iată ce cred autorii despre acesta:

If that sounds a bit too cliché, Ala Osmond, a director of Exeter International, which offers private and escorted tours of Europe, says that the area around the little known city of Sibiu in Romania is "bucolic, an idyllic place." It's probably the most esoteric location on our list, but "there is absolutely no noise or light pollution, and farmers ride round on their horses and carts," she says. "It's a gorgeous, preserved way of life." And apartments cost well under $100,000.

Să ne aşteptăm la o explozie de cumpărători americani în căutare de poveşti cu Dracula şi domniţe virgine? Sibiul este într-adevăr un oraş frumos, dar câţi americani vă puteţi imagina că s-ar putea stabili aici? Câţi ar rezista îndopaţi cu brânză de burduf şi ţuică de prune în loc de hamburgeri şi coca-cola? Nu ştiu cât de "ezoteric" este Sibiul, dar cu siguranţă este cel puţin exotic pentru turiştii americani. Am mai tras cu ochiul la pozele publice ale turistilor şi sunt foarte fascinaţi de viaţa la ţară. Imaginaţi-vă că am găsit la un tip vreo 300 de poze făcute numai la tăierea unui porc, ceea ce înseamnă că pentru el a fost un eveniment unic. Noi luăm aceste lucruri drept fireşti, cu toţii am avut bunici la ţară, ne-am tăvălit prin noroi, am alergat gâşte, am trăit sănătos cum spun "ţăranii". Dacă există cerere pentru astfel de turism de ce să nu îl oferim? De ce să nu încercăm pe cât posibil să promovăm agroturismul cu măsuri reale şi eficiente?Un profesor de al meu ne povestea despre o cercetare antropologică din Maramureş. Acolo turismul este înfloritor şi localnicii au ştiut să speculeze aspectul acesta. Din nefericire însă nu a reacţionat la timp nici o autoritate locală care să îi amendeze drastic când au distrus casele lor tradiţionale şi au construit vile cu 10 camere în care să încapă mai mulţi turişi. Şi s-a întâmplat exact reversul: turiştii care căutau viaţa de ţară s-au mutat către zone care îşi conservau tradiţia. Cine să îi înveţe pe ţărani că şi casa fără etaj e bună? Că străinii ar plăti bani buni să doarmă în fân? Că firele de internet, cablu şi alte conexiuni cu lumea modernă ar trebui să fie ascunse pe sub pământ? Că e bine să ascunzi Coca-Cola şi maşina când vin străinii şi să scoţi vişinata şi căruţa? Primăriile locale aprobă planuri urbanistice haotice, monştrii arhitecturii răsar peste tot, iar ţăranul deşi are vilă cu etaje doarme tot în camera de chirpici din fundul curţii lăsând condiţiile şi luxul turiştilor care visează la o viaţă liniştită la ţară.

Cartea viitorului

2008-11-18T21:46:00.004+02:00

Astăzi începe târgul de carte şi sper ca oferta să fie generoasă întrucât am făcut ceva sacrificii şi am reuşit să strâng ceva bănuţi. Din păcate m-am cam dezumflat când m-am uitat pe lista de lansări, adică de noutăţi: mai nimic care să merite. Iar în ceea ce priveşte cartea ştiinţifică, rar se mai face o traducere importantă. Şi ne mai întrebăm de ce în România se downloadează masiv. Pentru că, dacă eşti student cât de cât interesat şi destupat la minte, nu vei sta în mână cu sociologia de la 1973, ci vei căuta în disperare pe internet e-books mai noi şi implicit mai interesante pentru domeniul tău.

Revenind la târg, mă gândeam că nimeni nu a făcut un studiu real cu privire la ce cărţi se cumpără în România şi de ce. Ascultasem acum o lună o emisiune la RFI în care Mircea Martin susţinea că românii cumpără mai multă carte ştiinţifică decât beletristică, ceea ce înseamnă că cititul nu ne interesează decât în anumite momente ale vieţii legate de procesul educaţional. Am avut ocazia să aflu informaţii şi de la Târgul de la Frankfurt unde, deşi porţile au fost deschise publicului doar în ultima zi, vânzările au fost mari. Spre deosebire de editorii români însă, cei europeni şi americani au înţeles că viitorul fie că ne place sau nu, nu mai aparţine cărţii scrise. Ebook-ul şi audiobook-ul capătă un teren impresionant. Şi ca să vă faceţi o părere despre piaţa audiobook-ului, în SUA peste 85 de milioane de americani ascultă cărţi în format audio. În Europa, Germania şi Marea Britanie luptă din plin să promoveze o industrie cu potenţial. Cartea audio conferă un avantaj în privinţa timpului şi a utilităţii: o poţi asculta în maşină cât eşti blocat în trafic, acasă, la serviciu. Vrem sau nu să acceptăm, cartea audio ţine pasul cu ritmul ameţitor al vieţii cotidiene.

Dacă în afară industria prosperă şi aduce profituri de miliarde, în România puţine edituri au încercat să promoveze cartea audio. Humanitas a fost prima care a introdus pe piaţă audiobook-ul şi uimitor a avut succes vânzând peste 60.000 de exemplare. Şi Curtea Veche a lansat 4 cărţi în format audio şi a reuşit să vândă 20.000 de exemplare. Cel mai recent proiect aparţine Cartio, care a decis să intre pe piaţă doar cu cărţi de dezvoltare personală şi bussines în acest format.

Nu vreau sa mă declar nici pro nici contra cărţii audio, ci să subliniez potenţialul unei industrii. Cred că orice editură ar trebui să se gândească la strategii de promovare a cărţilor şi a lecturii. Trebuie să ştii să te vinzi şi să speculezi piaţa pentru a obţine profit. Din jocul acesta nu ar trebui să aibă nimeni de pierdut: editurile vând iar cei care nu mai au timp să citească pot folosi metode alternative.

Ei bine, se pare că sunt UDMR-istă

2008-11-16T17:51:00.007+02:00

Am primit pe la prânz un email cu un link interesant pe care îl găsiţi aici. Este vorba de un proiect al Fundaţiei MRC -cu sprijinul German Marshall Fund-Black Sea Trust- prin care se testează opţiunile politice ale utilizatorilor. Principiul este simplu: au fost alese câteva puncte comune din programele electorale ale partidelor politice iar tu trebuie să bifezi în ce măsură acestea te reprezintă sau nu. În final, vei primi un procent care arată gradul în care te identifici cu programul electoral al unui partid.

Deşi opţiunile mele politice erau destul de clare pentru mine, am fost curioasă şi am răspuns la cele 31 de întrebări incluse în test. Şi surpriză: partidul cu care mă identific cel mai mult este UDMR ( 66%), urmat de aproape de PNL ( 64%). Dacă orientarea liberală mi-o asum, sunt un pic buimacită de alegerea UDMR; nu că ar fi o problemă, dar ei chiar ţintesc spre un public anume, format preponderent din români de etnie maghiară. Testul ăsta m-a făcut curioasă şi am căutat programul lor electoral: este uimitor de apropiat de cel al PNL-ului, mai ales la capitolul descentralizare, politică externă, Uniunea Europeană, imigraţie.

Nu vreau sa intru acum în detalii de ce aş vota sau nu aş vota un anumit partid, dar nu mă pot abţine să nu remarc că atunci când am încercat să caut clipul UDMR de campanie am dat peste sloganul: " Împreună vom reuşii" . Ce poate face un "i" în plus, mai ales în perioada de campanie şi pentru un partid etnic? Să întărească stereotipuri şi judecăţi greşite. Să crească ura pentru cei care nu vor "să fie ca noi, românii". În orice caz, nimic bun. Aşa că, sper să rectifice în curând, până să nu se trezească un contracandidat şi să folosească pe post de contra-reclamă. Iar în privinţa testului, cu siguranţă că el nu poate influenţa opţiunile tale, dar măcar te face să te informezi la un nivel primar despre programul electoral al partidelor.

Şi dacă vrei să afli mai multe informaţii despre ce au făcut cei care se vor din nou aleşi verifică site-ul de aici.

A început campania. Sloganele stupide împânzesc deja stâlpii din Bucureşti

2008-11-07T13:20:00.014+02:00

A început campania şi căsuţa mea poştală ştie mai bine ca mine. În fiecare seară când mă întorc acasă mai găsesc înlăuntrul ei o scrisoare, un calendar sau un pliant prin care candidaţii încearcă să ne convingă să îi votăm. Unii speriaţi că românii nu îşi verifică corespondenţa prea des, au început să pună materialele pe clanţa uşii de la intrarea în apartament. Alţii lasă pur şi simplu în scara blocului un morman de ziare, pe care copiii le împăturesc tacticos şi le folosesc ca intermediar între ei şi treptele de la scară atunci când e atât de frig afară încât trebuie sa se mute în interior pentru a-şi savura sămânţa şi bârfa.

Cum nu mă uit la televizor iar radioul nu este un canal folosit în campanie, nu am auzit/văzut vreun spot electoral. Curioasă, am făcut câteva căutări pe internet şi m-am amuzat teribil. Priviţi spotul electoral al acestei candidate a PRM, Preda Petrica:

Mă întreb oare cine a avut inspiraţia desăvârşită să îi facă drept spot de campanie un powerpoint cu o selecţie de imagini din " Patimile lui Iisus"? Mie îmi sună mai degrabă a rugăciune decât a mesaj electoral. Doamna este exact ce nu aş vota: nu vreau un politician care nu poate să facă diferenţa între stat şi Biserică, care să îşi dorească o Catedrală a Neamului în incinta Parlamentului. Nu vreau nici să se roage pentru mine şi nici pentru " neamul nostru oropsit". Vă imaginaţi o sală de şedinţe în care stema este înlocuită cu o icoană? Şi aş putea să îi mai spun doamnei că deşi mulţi dintre români se declară credincioşi şi cu frică de Dumnezeu, ei mint: le e mai frică de sărăcie şi de foame.

Din păcate nu mulţi candidaţi au postat spoturi. Ca să vă faceţi o părere cu ce am putea să ne mai delectăm luna aceasta, priviţi o selecţie de la alegerile locale 2008:

În schimb, au apărut în oraş şi pe site-urile de campanie foarte multe slogane de campanie, toate mizând pe aceeaşi relaţie de apropiere între cel ales şi alegători. De exemplu, Mihai Toti vrea să fie "senator pentru sănătatea ta", Corneliu Ciontu se declară " omul meu de încredere". Alina Ghorghiu este " avocatul meu în Parlament", iar Ana Birchall doreşte să fie " omul tău". Toate aceste mesaje urmăresc crearea unei intimităţi, dar omit faptul că încrederea se capătă prin cunoaşterea celui de alături. De ce aş crede eu că am nevoie de un om al meu? Pardon, pentru mine şi încă 49999. Dacă Alina Ghorghiu ar fi avocatul meu, probabil nu aş avea nevoie de ea în Parlament, ci în cu totul altă parte. Nici măcar unul dintre aceşti candidaţi, a căror coloratură politică nu am amintit-o pentru că mi se pare irelevantă, nu şi-a construit un slogan care să accentueze latura lor acţională. Nici unul nu şi-a pus în valoare competenţele pentru care eu, cetăţeanul l-aş alege pentru jobul acesta. Ce face el pentru mine?

De departe cel mai picant slogan pe care l-am citit până acum este cel al Codruţei Arvinte: " De 18 ani stai în genunchi. Ridică-te române!". Adică doamna vrea să ne explice că timp de 18 ani, politicienii noştri ne-au tot oferit bombonele de supt. Acum e timpul să ne ridicăm şi să ce? Să îi îngenuchem noi pe ei? Aproape la fel de boem ca sloganul de la locale al Ancăi Boangiu: " Una la doi". Mă întreb cum ajung politicienii la aceste fraze memorabile, pline de înţelesuri. Dacă apelează la firme specializate, e trist pentru că înseamnă că în domeniul marketingului politic suntem la pământ. Dacă le-ar construi ei, împreună cu 5-10 oameni din partid, iarăşi este trist, căci aceştia, îmbătaţi cu ideea unei serviete parlamentare pe care o vor căra în scurt timp, nu vor avea niciodată îndeajuns simţ analitic. Cine e mai prost în situaţia aceasta: cel care vinde mere stricate politicienilor sau cei care sunt în stare să le cumpere chiar la preţ dublu?

Aurul a devenit condiment pentru mâncăruri de lux

2008-11-01T16:19:00.011+02:00

Am descoperit cu stupoare că există oameni care mănâncă aur. Da, aţi citit bine, există oameni care poartă ostentativ ghiulul la deget şi lanţul gros la gât, şi oameni care folosesc aurul pentru a se simţi mai bine, sau poate mai nobili. Seara trecută căutam pe internet o ceainărie nouă în care să mă destind cu o cană de ceai şi am dat peste Triangle D'or. Mi-a plăcut site-ul lor şi am încercat să văd oferta de ceaiuri, mai ales că le aduc de la cea mai mare casă de ceaiuri din Franţa, Mariage Frères. Ceea ce m-a şocat însă a fost oferta lor adresată unor persoane cu un status social ridicat: perle de ceai verde învelite în foiţă de aur de 22 de karate. Există o explicaţie precum că budiştii ar fi introdus aurul în alimentaţie ca un produs anti-inflamator şi regenerat. Poate că această explicaţie ar prinde la neo-capitalişti de pe meleagurile noastre care ar scoate banul din buzunar şi l-ar da pe orice numai să arate că "are valoare". Ceaiul are " modestul" preţ de 140 de euro şi chiar mă frământă curiozitatea dacă în România a avut căutare şi cine l-a cumpărat. S-ar putea ca fiind vorba de ceai să nu fie aşa de apreciat, mai ales de cei care ar da cu banul în stânga şi în dreapta. Totuşi am făcut o mică cercetare pe internet despre alte produse, mai atractive care conţin aur. Puteţi găsi de la creme de faţă cu aur La Praire ( în jur de 600 de euro), prăjituri cu cremă de aur produse de Fauchon ( 15-40 de euro), somon sau îngheţată cu fulgi de aur( 1000 de euro).

Se pare că astăzi luxul nu se mai afişează, cel puţin în alte state, prin obiecte exterioare cât mai mari şi mai costisitoare. Oricine îşi poate lua un lanţ sau un ceas de aur, dar câţi bani trebuie să ai pentru a-ţi permite să şi mănânci? Nu cred că de la 10 fulgi de aur aruncaţi într-o prăjitură poţi să întinereşti sau să devii mai frumos. Poate devii mai frumos doar în ochii celora pe care îi fentezi arătându-le că pe tine nu te interesează cât dai, chiar dacă uneori nu merită. Nu ne mai marcăm statusul prin obiecte exterioare, ci printr-un consum ostentativ, uneori iraţional căci mi-e greu să găsesc o explicaţie raţională pentru acest act. Cine are bani şi este dornic să ofere pe astfel de produse, nu are decât. Nu vreau să fac aici elogiul nedreptăţii şi al diferenţei sociale, dar aş vrea să înţeleg în ce mod pot să te afecteze banii astfel încât să nu mai faci diferenţa între o prajitură şi o prăjitură similară,dar cu fulgi de aur: amândouă ajung şi ies prin aceleaşi orificii.

Şi pentru că iraţionalul se manifestă din plin în societatea de consum, aruncaţi o privire pe site-ul de aici. Este vorba de o gumă de mestecat, cu proprietăţi miraculoase, care ajută la mărirea sânilor. Principiul e simplu: mesteci şi cresc. Îmi şi imaginez o tânără complexată care îşi cumpără pachetele astea de Orbit cu alt ambalaj şi rumegând în disperare ca o căpriţă. Două dintr-o lovitură: şi fără carii şi cu sâni mai mari.

În România şi sănătatea trebuie să aştepte la coadă

2008-10-29T11:32:00.005+02:00

Ieri am ajuns la Spitalul de Urgenţă din cauza unei dureri sâcâitoare, care se pare că îmi pusese gând rău şi nu m-a lăsat să dorm toată noaptea. Normal ar fi fost să îmi fac programare la medicul de familie, după care acesta să îmi dea trimitere mai departe la un specialist la care să obţin programare din nou. Pentru că însemna să ajung la doctor peste vreo 5 zile dacă urmam calea oficială am "fraudat" puţin sistemul şi am păşit la urgenţă. Oricum impropriu spus urgenţă, căci erau o groază de oameni ca mine, care la gândul că trebuie să treacă prin tot procesul birocratic de a ajunge la un specialist, au ales calea scurta. Într-adevăr erau şi cazuri grave, dar acestea erau în număr mult mai redus. Buun, am ajuns acolo şi i-am explicat unui doctor foarte amabil ce am păţit, am primit un set de analize şi mi s-a spus să revin când acestea sunt gata. Pentru că trebuia să aştept 30 de minute până când să primesc rezultatele am ieşit puţin până afară. Iniţial am rămas surprinsă: mai mult de jumătate din cei care se aflau la urgenţă erau de etnie romă. După care am realizat că este foarte puţin probabil ca aceştia să aibă asigurare de sănătate sau medic de familie, aşa că trebuie să se ducă şi ei undeva atunci când îi doare şi la urgenţă eşti primit în primele 24 de ore şi fără să ai carnet de sănătate.

Timpul de aşteptare s-a prelungit de la jumătate de oră la o oră şi jumătate şi am fost nevoită să mă duc la toaletă. Am fost încă de la intrare întâmpinată de un miros de clor amestecat cu urină. Când am intrat uşile nu aveau clanţă, ce să mai vorbim de încuietori. Nu era hârtie, săpun sau orice altceva ar putea să te dezinfecteze într-un loc unde majoritatea care intră este bolnavă.

În timp ce stăteam la uşă a fost adus într-un cărucior de spital un om al străzii. Mirosea groaznic dar nimeni nu a zis nimic: doar toţi avem dreptul la sănătate. Asistenta de gardă şi-a pus tacticos două mănuşi de plastic şi o mască şi a început să îl examineze, după care l-a pus să aştepte afară alături de noi toţi. Îşi revenise subit, se schimba într-o cămaşă " nouă" şi se plimba de colo, colo probabil animat de căldura din spital. Ceilalţi care aşteptau la uşă se uitau la ei miraţi: pe de o parte ar fi zis lasă că e şi el om, pe de altă parte erau scârbiţi şi temători că unde a stat el vor sta şi ei. Cât am stat acolo nu a venit nici un infirmier să îl ia şi să îl spele dacă tot vroiau să îl facă bine. După 2 ore lungi de aşteptare, în care din 10 în 10 minute mi se spunea să revin am reuşit în sfârşit să aflu rezultatele. Din fericire nu este nimic grav. Nu, nu era grav, dar eu mă resimţeam după atât timp petrecut în picioare cu o durere insuportabilă, căci pe holuri sunt incomparabil mai puţine scaune decât oameni. Asta este, de data asta am scăpat. Am învăţat însă o lecţie importantă: în România şi sănătatea trebuie să aştepte. Indiferent că optezi pentru sistemul public sau cel privat, căci şi aici ai nevoie de programare: dacă ziua e plină şi au profit maxim asta este, nu mai au nevoie de tine. Se tot vorbeşte despre lipsa de educaţie medicală a pacienţilor care conduce la o aglomerare a lor în spitale. Dar ce se întâmplă când ai neapărată nevoie şi ţi se cere să aştepţi? La uşă am auzit o convorbire a unei băbuţe care spunea: " Am venit aici că la medicul de familie suntem mulţi şi m-a programat peste o lună". Părerea mea este că într-o lună, dacă nu ai ceva grav, te tratezi după ureche, după ce spune vecinul care a păţit şi el ceva asemănător, sau dacă e ceva grav, te ia salvarea de acasă. Din nefericire, boala nu se opreşte în loc doar că medicii sunt prea ocupaţi.

Grand Bazar România

2008-10-21T21:49:00.006+03:00

Acum o săptămână mi-a fost recomandată o carte ca fiind amuzantă şi plină de savoare. Mike Ormsby, reporter BBC în România, a găsit sursele inspiraţiei în viaţa sa cotidiană din România şi a scris o colecţie de eseuri despre interacţiunea sa cu valorile şi modul de a privi lumea al românilor. Cum se adaptează un personaj crescut în rigiditatea culturii britanice la spiritul vulcanic al românilor? Iniţial intervine şocul, după care tendinţa de a înţelege şi de a schimba ceva. Numai că lumea nu se schimbă după cum vrei tu, ci funcţionează după reguli proprii. Care în România înseamnă haos: şoferii aleargă nebuni pe şosele, birocraţia funcţionează din plin, oraşul este tot timpul murdar. Mike Ormsby nu s-a limitat să privească acea parte turistică a Bucureştiului şi a aruncat o privire în tot ce înseamnă cotidian. Veţi regăsi poveşti despre vecini de la bloc care dau drumul la casetofonul din maşina parcată şi stau la seminţe în faţa blocului, despre greutăţile prin care treci ca sa vezi un film ( dacă nu sunt 4 persoane el nu rulează), despre aglomeraţia şi jafurile din autobuze. Mike ieşit din perimetrul spaţiului urban şi a descoperit şi viaţa de la ţară: cu savoarea ei condimentată cu brânză şi pâine de casă, dar şi cu ciudăţenile ei (o întâmplare şocantă este aceea în care descoperă că nişte rude de la ţară ale unor prieteni hrănesc câinele cu mălai iar explicaţia lor este că dacă mănâncă prea mult turbează). A făcut cunoştinţă cu persoane diverse şi a participat la înmormântări, botezuri şi alte evenimente. Cu alte cuvinte a încercat să înţeleagă: de ce românii intră tot timpul pe uşa din spate a clădirilor? de ce îşi lasă alarmele de la maşină să sune chinuitor noaptea târziu? De ce nu se pune bec în lift pentru a face economie? Şi alte astfel de comportamente care aparent nu au nici o motivaţie logică.

Sper că v-am făcut curioşi să răsfoiţi cartea şi după să vă gândiţi la ce vi se întâmplă vouă zilnic în lumea asta nebună care precum în Creangă e pe dos, toate merg cu capu-n jos.

Suntem un oraş de furioşi

2008-10-15T12:22:00.006+03:00

V-aţi simţit vreodată atât de stresaţi încât să vă doriţi să împuşcaţi pe cineva? Aţi simţit ca sunteţi nedreptăţiţi şi totuşi nu aveţi cum sa luaţi atitudine? V-aţi simţit îndreptăţit să îi plesniţi două palme individului care tocmai v-a călcat pe pantofii proaspăt curăţaţi? Sau şoferului de taxi care era sa vă bage într-un stâlp? Şefului care vă ţine peste program? Ospătarului care vă trânteşte plictisit mâncarea? Iubitei/iubitului care vă bate la cap că nu l-aţi căutat?

Dacă aţi simţit că propoziţiile de mai sus descriu cum vă simţiţi probabil că sunteţi la fel de stresaţi ca şi mine. Ieri, după o zi extenuantă, în care am realizat că munca mea nu valorează mai nimic am început să îmi pun tot felul de întrebări cu privire la reacţiile pe care le-aş putea avea. Pentru că trebuia să îmi consum energia cumva, am mers foarte mult pe jos prin oraş. Întâmplător sau nu, ceea ce am văzut m-a determinat şi mai mult să cred că suntem un oraş de stresaţi: oamenii claxonau frenetic in intersecţii, alţii foloseau şi interjecţii prin care somau pe ceilalţi şoferi să se mişte mai repede, indivizii din autobuze îşi pierduseră răbdarea de a-şi lungi considerabil drumul spre casă şi o luaseră pe jos. Cum să faci faţă în junglă fără să te cobori la nivelul animalic? Fără a jigni cu un deget sau cu un cuvânt? A găsit cineva modalitatea de a-şi inhiba furia? Eu una nu mă simt în stare şi nici nu cred în beneficiile aduse de aşa zise terapii de management al furiei. Nu voi fi niciodată mai liniştită până când nu voi primi din partea celor din jur respectul care mi se cuvine.

Şi pentru că recent am văzut o comedie pe această temă mi-am adus aminte de o melodie folosită pentru relaxare şi căpătarea controlului. Vă imaginaţi un tramvai plin dimineaţa sau o sală de angajaţi nemulţumiţi cântând: I feel pretty....

Astăzi la telejurnal am văzut caşcaval

2008-10-13T21:54:00.006+03:00

Ieri, după o muncă extenuantă am scos nasul la aer şi picioarele la plimbare întrucât promisesem o vizită. Şi pentru că îmi era foarte lene am luat 2 staţii metroul de la Unirii. Nu ştiu câţi dintre voi au coborât în ultima vreme la metrou, dar mai nou acum staţiile sunt dotate cu ecrane TV. Şi nu cu unul sau două cum vă imaginaţi probabil, ci cu vreo 16. Ce e cel mai trist este faptul că pe ele sunt prezentate cele mai noi " bârfe" mondene şi reclame.

Înainte de a mă urca în metrou am prins cu coada ochiului un anunţ de genul " În curând, poţi da sms pe ecranele de la metrou". Fascinant! Să îţi declari dragostea în faţa unui aşa public distins! Mă întreb oare cum e dimineaţa când la Unirii nu mai ai loc nici pe peron? Reuşesc oare cei de la METROREX să distragă atenţia călătorilor de la tabela de marcaj şi de la faptul că trenul nu mai vine? Un cerşetor stabilit de ceva vreme în interiorul metroului se plângea că programul de la TV e acelaşi. Nimeni nu se întreabă de ce în loc să se monteze nişte televizoare inutile nu s-au suplimentat trenurile, nu s-au angajat femei de serviciu, nu s-au renovat staţii sau amenajat wc-uri publice, orice? Şi de ce nu 2 sau 3 televizoare, ci 16 de fiecare staţie?

Nu e de ajuns că avem televizoare acasă? Trebuie să fim invadaţi de ştiri anoste despre divorţuri, împăcări şi filme amoroase cu vedete? Nu televizorul ne rezolvă problemele, trebuie să învăţăm să privim şi în jurul nostru, dincolo de marginile unui ecran. Asta pentru a nu ajunge ca persoanjele din filmul Fahrenheit 451 care nu se puteau dezlipi din faţa fascinantului ecran.

Când pisicile dansează tango

2008-10-06T16:09:00.003+03:00

Pentru că am tot vorbit zilele astea de pisici şi obiceiurile lor, m-am gândit că nu ar strica o animaţie în care să le vedem exersându-şi talentul lor de dansatoare:

Scriitorii iubesc pisicile sau pisicile iubesc scriitorii?

2008-10-04T12:31:00.013+03:00

"Pisică albă, nu-ţi cer basme

să-mi spui, ci numai să-mi răspunzi
ce taină, -n ochii verzi, ascunzi,

Iar sub mustaţă, ce sarcasme." ( Charles Cros)

Cu toţii ne-am lăsat seduşi de aceste ghemotoace de blană care ne-au îndulcit zilele mohorâte atingându-ne cu boticul lor rozaliu şi torcând sub mângâielile noastre. Creatură misterioasă, încăpăţânată şi curioasă din fire, pisica ne-a fascinat şi a fost deseori subiectul unor opere literare. Cărticica de faţă este doar un mic elogiu adus pisicii care ne bucură, ne enervează, ne face sa ne simţim singuri sau ne face să ne simţim iubiţi, şi care nu în ultimul rând ne inspiră. Pisicile şi scriitori s-au înţeles întotdeauna bine şi, deşi nu au provocat o revoluţie literară şi nici nu au lansat un curent pisicesc, ele au fost dintre toate animalele cele mai admirate. Gerald J. Schiffhorst spunea că dacă vrei să te apuci de scris, nu este nevoie să îţi iei un calculator nou, ci o pisică pentru că aceasta îţi va aduce inspiraţia necesară.

Ştim că Hemingway a avut o pasiune enormă pentru pisici, mai ales pentru pisica sa Snowball pe care a primit-o în 1930 şi care avea mai multe gheare. După sinuciderea sa, casa memorială a păstrat aproape 60 de pisici descendente ale lui Snowball, unele păstrând această caracteristică a polidactilităţii.

O altă pasionată este scriitoarea Doris Lessing care a scris o carte dedicată interdependenţei oamenilor şi a pisicilor şi care a încercat să descopere motivele pentru care pisicile sunt importante în viaţa noastră.

Drept urmare să lăsăm pisica să ne inspire, să ne distreze, să ne amăgească. Să o lăsăm să trăiască şi să fie recreată în versuri sau în proză. Dar mai ales să o lăsăm să ne iubească, zi de zi cu nonşalanţa şi indiferenţa ei.

Cerşetorii din România sunt diferiţi de cei din afară?

2008-10-02T13:54:00.015+03:00

Cu toţii am întâlnit în călătoriile noastre prin Bucureşti cerşetori. Poveştile lor sunt diverse: unii strâng bani pentru operaţii, alţii pur şi simplu au defecte fizice ce îi împiedică să muncească, unii cântă la diferite instrumente, spun poezii, rugăciuni. Un film care avea ca subiect cerşetorii spunea că "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic" şi aşa este. Mă uit la cerşetorii care nu fac apel la sentimentul milei faţă de cel care a fost nedreptăţit: nu primesc nimic în afară de injurii şi un faimos " du-te bă la muncă". În schimb, cei care îşi înfăşoară cu grijă picioarele zdravene şi se târăsc prin tramvaie, cei care îşi etalează defectele fizice, cei care vând povestea unei boli fatale primesc nu numai bani, ci şi compasiune. Mă întrebam deseori care sunt strategiile de cerşetorie din alte ţări. Şi pentru că nu am avut ocazia să le observ eu însămi am făcut un mic research pe internet. Iată ce am găsit ( pozele sunt luate de pe Flickr aşa că mulţumesc tuturor care au avut această preocupare):

Marketingul şi-a băgat coada şi în Biserică

2008-09-30T13:55:00.009+03:00

Cine crede că Biserica se ghidează numai după legile divine se înşeală. Pentru că în lumea postmodernă este greu să supravieţuieşti pe piaţă Biserica Ortodoxă a început să apeleze şi ea la tehnici de marketing pentru a nu-şi pierde enoriaşii. Azi poţi să te spovedeşti online ( staţi liniştiţi, nu e pe gratis şi nu eşti primit dacă nu ai card de tranzacţii pe internet) sau poţi chiar să îţi găseşti jumătatea creştină sub binecuvântarea virtuală a unui preot.

Am rămas surprinsă să descopăr că site-ul are destul de mulţi utilizatori, care încearcă să îşi găsească jumătatea. Bineînţeles, toţi se duc la biserică, nu ascultă manele, sunt contra avortului, pro ecumenism si îşi doresc o familie. Nu sunt acceptaţi materialişti, negri sau arabi căci "Vedeti dumneavoastra unde ne gasim cu starea natiei noastre!Cat la suta mai e dac, cat mai e roman, cat mai e rom, cat mai e moldovean, cat mai e oltean, cat mai e banatean? Casatoriile, nu mai vorbim, se fac de-a valma, fetele pentru un ghiul, un inel, leaga prietenie cu negri, finlandezi, arabi si se casatoresc cu ei. Am primit deunazi un grup de tineri la chilie si m-au surprins cei doi negri care ii insoteau. Insa ei erau asa de deprinsi, obisnuiti unii cu altii, incat m-am mirat foarte tare, fiindca cei doi aveau prietene romance, probabil se vor casatori. Ei bine, dragii mei, aceste legaturi biologice care se nasc in cadrul natiunii noastre nu ne mai dau voie sa vorbim de prestigiu. Unde mai este prestigiul de crestin ortodox, unde mai este prestigiul smereniei, unde mai este caracterul de demnitate si de omenie romaneasca? " ( părintele Iustin Pârvu).

Şi dacă vi se pare ceva ieşit din comun aflaţi că în afară, mai precis în Italia, un preot organizează o selecţie pentru un calendar cu măicuţe. Concursul de frumuseţe este adresat măicuţelor cu vârste cuprinse între 18-40 de ani, atât cu origine italiană dar şi de origine străină. Preotul Antonio Rungi consideră că cele mai frumoase măicuţe sunt cele de origine braziliană şi speră că va avea participante din această ţară. Puteţi găsi alte informaţii aici

http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/europe/article4600534.ece

Mă întreb oare cum ar arăta un astfel de concurs organizat în România?

Un film despre speranţă: WATER

2008-09-30T11:27:00.007+03:00

"Water" este unul dintre acele filme care vorbeşte despre opresiunea instituţionalizată a femeii într-o lume dominată de patriarhat. Acţiunea filmului se petrece în anul 1938, în oraşul sfânt Varanasi şi urmăreşte povestea unei tinere fete care după moartea soţului este forţată de legea hindusă să trăiască pentru tot restul vieţii într-o instituţie pentru văduve numită ashram. Când soţul unei femei moare ea are trei posibilităţi: să se mărite cu fratele mai tânăr al acestuia, să se sinucidă dându-şi foc pe mormântul soţului sau să ducă o viaţă de celibat şi de regret alături de alte văduve.

Chuyia este o tânără de 8 ani care în urma morţii soţului său este abandonată de către părinţi într-un astfel de azil pentru a-şi petrece tot restul vieţii în rugăciune. Prezenţa ei în acest azil animează câteva dintre văduve care încep să resimtă povara grea a unei legi ce le condamnă la moarte socială. Izolate în acest azil, departe de lume, văduvele trăiesc o viaţă dură: nu au voie să mănânce mâncare gătită prin fierbere sau prăjire, sunt rase în cap pentru a nu stârni dorinţa bărbaţilor şi sunt obligate să poarte întotdeauna haine albe. Deşi cutuma religioasă este principala motivaţie invocată pentru manifestarea opresiunii faţă de aceste femei, factorul socio-economic este cel care determină abandonarea acestora. Pentru familie, închiderea văduvelor într-un azil era o modalitate de a scăpa de o gură de hrănit.

Deşi filmul se concentrează asupra poveştii unei dragoste interzise dintre Kalyani, o tânără văduvă obligată să se prostitueze pentru a aduce bani necesari supravieţurii azilului, şi Narayan, absolvent de drept şi înfocat admirator al lui Mahadma Gandi, filmul depăşeşte stadiul de simplă poveste amoroasă transmiţând un mesaj puternic despre o cultură patriarhală şi o cutumă religioasă folosită pentru a ascunde cauze economice. Este o încercare de a afirma dreptul fiecărei persoane la un nou început şi la alegerea propriei vieţi. Dar mai ales este un film care vorbeşte despre speranţă.

Eco-terapia cu zer mai atractivă la ei decât la noi

2008-09-29T14:06:00.011+03:00

Citeam zilele acestea pe blogul lui Ioan T. Morar un articol despre "principiile ecologice" ale hotelurilor din Suedia şi mi-am adus aminte de programul "Vacanţa la ţară" desfăşurat în această perioadă de ANTREC. Pentru o sumă modică poţi petrece 5 zile într-o pensiune agro-turistică, bucurându-te de toate beneficiile şi bunătăţurile ecologice sau măcar home made. Şi pentru turişti cu pretenţii mai exotice ANTREC propune o şedinţă de terapie cu zer de Varlaam. Exact, aţi citit bine. Dacă te simţi intoxicat de mâncarea de fast-food pe care ţi-o cumperi în pauza de la serviciu sau dacă ai uitat să mai bei apă şi consumi numai Coca-Cola, cu siguranţă numai gândul de a opta pentru o astfel de cură de detoxifiere te-ar înfiora. În principiu, pe lângă bunătăţurile locale ( bulz, brâzeturi, gemuri de casă) vei primi de trei ori pe zi un pahar de zer pe care, dacă nu vrei să dai banii degeaba, este bine să îl bei. Şi pentru a te relaxa complet beneficiezi şi de o baie cu zer, lapte, miere şi ulei de rozmarin.

http://antrec.ro/ro-noutate-341-terapia-cu-zer-de-varlaam.html

Mă întrebam oare dacă au reuşit să vândă acest pachet turistic şi mai ales cui. Programe similare sunt desfăşurate şi de pensiunile din zonele montane ale Austriei, Germaniei, Elveţiei şi sunt intens mediatizate. Probabil dacă acest program era oferit în altă ţară mulţi nu ar fi ezitat şi chiar s-ar fi lăudat cu o astfel de experienţă ecologică.

Concert Maria Răducanu la Clubul Ţăranului

2008-09-27T11:20:00.001+03:00

Diseară la orele 21 Clubul Ţăranului ne invită la un concert cu Maria Răducanu. Dacă vreţi să ascultaţi muzică de calitate la un pahar de vin bun acesta este locul potrivit pentru o sâmbătă seară liniştită. Şi dacă vă place jazzul dar şi muzica populară veţi fi încântaţi de combinaţia pe care v-o oferă Maria Răducanu. O voce caldă precum o rază de soare într-o dimineaţă friguroasă de toamnă.

La plimbare prin Bucureşti

2008-09-26T15:01:00.002+03:00

Zilele trecute ma plimbam liniştită prin oraş, în căutarea unor surse de inspiraţie pentru fotografiile mele. Cum nici vremea nu m-a ajutat foarte mult, am avut senzaţia că trăiesc într-un oraş anost în care nu e nimic de văzut cu atât mai mult de imortalizat. Am descoperit un oraş " publicizat", îndopat până la refuz de afişe cu reclame obraznice ce au luat cu asalt faţadele în renovare ale unor clădiri istorice importante. Atâtea planuri legate de potenţialul turistic al centrului istoric se împiedică în primul rând de detalii minore precum folosirea acestor spaţii pe post de panouri de afişaj. Ca turist nu poţi pleca nici măcar cu o poză clară a universităţii fără să imortalizezi şi zâmbetul mare ale unei domnişoare ce face reclamă la pastă de dinţi.

Tot în aceeaşi zonă m-a întampinat şi unul dintre "locatarii" centrului istoric. Se pare că noul trend în arta cerşitului este să îţi iei un însoţitor: un câine, un miel, orice. Doamna din imagine s-a gândit ca nu cumva câinele să obosească aşa că l-a ţinut la braţ tot drumul, timp în care, noi ceilalţi care conform RATB " am ales statutul de călător corect" ne-am înghesuit într-un colţ al autobuzului şi aşteptam cu nerăbdare ca cei doi pasageri să coboare.

Ultima oprire am făcut-o pe strada Viitorului şi dacă vă aşteptaţi să găsiţi clădiri hi-tech vă înşelaţi. Strada Viitorului este de fapt plină de rămăşiţele trecutului: multe case abandonate, cu tencuiala căzută şi geamuri sparte. Alte case distruse de locatarii ilegali, modificate fără ca nimeni să ţină cont de arhitectura iniţială.

Şi pentru că majoritatea caselor au fost ocupate abuziv, este foarte greu şi să fie întreţinute. De aceea, în momentul în care ele ajung într-un grad înalt de degradare sunt abandonate. Unii au găsit chiar şi soluţii ingenioase prin amplasare unui cort pe trotuarul din faţa unei astfel de case. Nu ar trebui să ne mire de altfel că trăim într-un oraş în care zone centrale pot fi comparate cu Ferentari. Nu ar trebui nici să ne mire că în timp ce ca tânăr te chinui 40 de ani să plăteşti un credit la bancă pentru o cutie de chibrituri alţii îşi permit să distrugă şi ce a mai rămas în picioare din Bucureştiul vechi. Şi în timp ce pentru majoritatea populaţiei rămâne un vis să locuiască în centru, centrul se transformă în periferie...

Autumnală

2008-09-25T10:03:00.001+03:00

Melancolia de toamna. Plimbari singuratice prin parcuri pierdute in ceata diminetii. Frunzele galbene ce iti cad la picioare amintindu-ti ca totul este trecator. Si eu pierzandu-ma pe o alee, amintindu-mi tot ce a fost si ce va fi, traind in trecut si viitor dar niciodata in prezent. Eu incercand sa ma regasesc pe o banca insorita sau intr-o ultima floare ce s-a incapatanat sa se deschida in aceasta zi friguroasa. Inconjurata de parfumul muzicii traiesc iubiri ce nu m-au gasit.

Farmecul discret al Vienei

2008-08-24T17:00:00.001+03:00

Oraşul în care parfumul trecutului se ascunde în colţurile clădirilor impunătoare, oraşul în care fastul şi opulenţa se împletesc cu bunul gust, oraşul în care străzile pustii te întâmpină seara pentru a te pierde în jocul de lumini, oraşul în care statuile îţi zâmbesc triumfător purtându-şi pe chip veşnicia. Oraşul în care mi-aş dori să mă plimb cu singurătatea la braţ sub o cupolă de biserică şi să ne pierdem în adâncimea umbrelor noastre. Oraşul obraznic ce poartă ca eşarfă Dunărea, se îmbracă provocator în haine de verdeaţă şi se asortează cu aurul cupolelor sale.

Viena, oraşul frumuseţii glaciale…Cu clădirile sale somptuoase prin care vremea a uitat să mai treacă, Viena te vrăjeşte din primul moment. O simfonie de stiluri arhitecturale, de detalii ce îţi încântă privirea lăsându-te să visezi la o lume cu regi şi regine. Şi nici nu trebuie să visezi căci aici fiecare muzeu ţi se deschide ca o poartă spre trecut. Viena este ea însăşi o regină, plină de stil şi de şarm, împrumutând feminitatea statuilor reci cu nurii dezgoliţi şi trufia zeiţei Atena.

Dacă ajungi în Viena nu rata palatele sale somptuoase ( Shonbrunn şi Belvedere), grădinile sale în care natura este transformată în artă, muzeele( vei găsi în Viena opere ale unor pictori importanţi precum Titzian, Rubens, Klimt), lungile plimbări în oraş pe străzile agitate pline de turişti. Dar daca vrei sa descoperi adevaratul farmec al oraşului pierde-te pe străzi laturalnice, surprinde un apus de soare pe malul Dunării si respiră liniştea grădinii japoneze. Oriunde te-ai duce Viena te vrajeste...